Sa visezi ca poti schimba lumea .....

" Daca mai sunt oameni fericiti pe strada, inseamna ca lumea e inca locuibila"

Ma simt extrem de agasata in ultima vreme. Pe de o parte, simturile mele sunt asaltate de stiri negative din toate partile, in special prin mass-media, bineinteles. Morti, ucisi, sinucisi, raniti, corupti, inculti. Prin ochii televizorului, lumea devine automat un loc oribil, periculos, unde nu exista siguranta si care e  plin de suspiciune, frica si neincredere. Pe de alta parte, o multime de voci publice sau mai putin publice ma intoxica cu lamentarile lor fata de aceasta invazie de stiri negative. In traducere, “vai ce oribil e ca stirile sunt oribile”. Si atat. Discutiile nu merg mai departe, in cel mai bun caz se ajunge la o nostalgie pentru epoci de aur pe care, de altfel, nimeni dintre cei care le evoca nu le-a trait. In acelasi timp, exista multitudinea de carti de dezvoltare personala si autorii lor, care parca te fac sa crezi ca exista o speranta, dar carora le vin de hac vocile care spun ca totul e o conspiratie care sa ne faca sa nu ne mai razvratim si sa devenim niste legume. Azi pur si simplu m-am saturat de toata aceasta lupta si am plecat la o plimbare cu masina. Am mers incet si am incercat sa privesc cat mai mult in jurul meu. Pe sistemul, cand nu mai stii pe cine sa crezi, incearca sa vezi cu ochii tai.
Vreti sa stiti ce am vazut? Incredibil…foarte multi oameni happy. Nu zic ca atinsesera nirvana, insa pe chipurile lor, in secundele in care eu am apucat sa-i vad, se citea calmul, linistea, speranta, placerea. Am mers  mult printr-o zona marginasa a orasului si cei care puteau fi vazuti pe strada erau muncitori, vanzatori, oameni  care aveau o zi libera si trebaluiau prin curte sau pe la porti, oameni care veneau de la cumparaturi si tot asa. Poate ca la nivel macro, statisticile nu sunt prea bune, insa la nivel micro, adica cel in care traim efectiv, lucrurile nu mi-au parut deloc rele. Unii oameni zambeau, altii erau in pauza de la munca si mancau, spuneau glume si se uitau dupa fete frumoase. Altii munceau in ritm lent, nimeni nu parea sa se grabeasca si nimeni nu parea disperat.
Poate ca nu vom gasi in fiecare zi aceste resurse pe strada, desi v-as propune sa facem un exercitiu si sa incercam sa ne uitam efectiv la oamenii din jurul nostru si  sa numaram chipurile vesele sau senine. Cand le vom gasi si sunt sigura ca le putem gasi oriunde, vom intelege lumea in propriul nostru mod si vom vedea cu ochii nostri ca totusi aceasta lume in care traim nu este nici atat de oribila, nici atat de disperata, nici atat de bolnava precum credem. Ca poate problema e in fiecare dintre noi, in perceptia noastra. E posibil sa fie asa, nu? Si daca da, de ce nu acceptam toti asta? Poate lumea ar fi un loc mai fericit. Ei bine, cred ca nu acceptam asta pentru ca atunci ar trebui sa acceptam si faptul ca solutia este tot la noi, la fiecare dintre noi. Dar e mult mai usor sa stai deoparte si sa spui” ce oribil e!”,  decat sa iti asumi rolul in societate si sa incepi sa actionezi , in primul rand cu tine, in universul tau, in viata ta.
Recunosc, eu sunt din tabara celor care cred in lucrurile bune, celor care vor sa se dezvolte personal, care actioneaza si reactioneaza.
Insa indiferent de ce parte ai fi, cred ca dupa lamentarea obligatorie, ar fi bine sa urmeze si intrebarea” ok, acum ce facem?”.
To be continued…

Etichete: